
25? De unde până unde 25, nici mai mulţi, nici mai puţini? Eu una aveam deja peste 30 în ’89. Treizeci şi ceva de ani în care nu m-am simţit nici terorizată, nici anihilată. Dar, fireşte, domnişoara spurcată la gură pe care am citat-o şi pentru care astfel de articole virulente/purulente sunt specialitatea casei ar zice probabil că-s o pizdă proastă şi că, omul din mine fiind deja anihilat, nu mai ştiam cum sunt. Ea, copila minune, ştie mai bine decât oricine altcineva cum a fost „odinioară”!
Dar, da, „odinioară” habar n-aveam cât de plină de proşti e lumea. Internetul în general şi facebook-ul în special mi-au deschis ochii! Mulţam fain.
Dacă ți-a plăcut:
Apreciază Încarc...