Arhive pe etichete: ruşinică

Resorturile tâmpirii

Standard

„Mâncarea în resorturi e multă și variată. Ca și băutura. Prea multă și prea variată.“

Când citesc aşa ceva nu pot să nu-mi imaginez tot felul de arcuri (mai multe ca-n poza de alături, pe care-am găsit-o aici), cu tot felul de mâncăruri şi băuturi revărsându-li-se printre spire. Îmi pare rău că n-am talent la desen, ca să pot completa imaginea.

Cât de troglodit trebuie să fii, ca să nu ştii ce înseamnă „resort“ în româneşte?

Şi cum de se înmulţesc troglodiţii precum ciupercile după ploaie?

Mama zicea despre generaţia mea că e una de inculţi. Oare s-o fi gândit că se aplică şi-aici vorba aia, „capra sare masa şi iada sare casa“? Iada care vrea s-arunce cultura generală la gunoi:

Reclame

Eu ştiu, tu ştii… ei nu ştiu!

Standard

Ei, da, ăştia-s de la radio, acolo vorbeşti, la ce bun să ştii să scrii? 😛

O pijama, două pijamale, câte pijamale?

Standard

„E la fel de naivă ca tine. Şi ca mine. Şi poartă aceleaşi pijamale verzi.”

Ea, naiva, nu poartă o singură pijama. Poartă mai multe, toate verzi, una peste alta. „Papa cu-a lui trei coroane puse una peste alta”… Fata cu trei pijamalele puse una peste alta… Trei, două, patru, câte…? Ghici, ghicitoarea mea.

Sunt rea. Poate că le purta pe rând. Poate că e licenţă poetică, gen „cu-a lui trei coroane”. Poate…

Unii nu ştiu ce-i aia omenie

Standard

Citez spusele unei… creaturi:

Later edit: dacă vreţi să ştiţi de unde e citatul, clicuiţi-l.

Vasăzică copilul n-are nicio obligaţie faţă de părinţi. Faţă de oamenii care i-au făcut cel mai preţios dar: viaţa. Faţă de oamenii care, între 20 şi 50 şi de ani, în loc s-o ţină tot într-o petrecere, au crescut un copil, sau doi, sau trei. Faţă de mama care a suportat toate neplăcerile sarcinii şi i-a născut urlând, renunţând nouă luni la multe plăceri ale vieţii, care a dormit pe sponci ca să-i alăpteze şi să le schimbe scutecele, în loc să-şi petrecă timpul liber distrându-se. Mama care a stat acasă ca să le poate de grijă, aşa că la bătrâneţe trebuie să se mulţumească cu o amărâtă de pensie de urmaş, care nu-i ajunge să-şi plătească azilul. N-a avut discernământ, idioata de ea. Tatăl a avut, s-a spetit să muncească ca să întreţină toată familia, asigurându-şi astfel o moarte prematură! Însă dacă asta nu l-a omorât, să-i fie ghiujului ruşine! A cheltuit banii ca să-şi ţină copiii pe la şcoli înalte, în loc să-i trimită la muncă după ce-au terminat patru clase şi să-şi pună banii la ciorap pentru azil.  Lipsă de discernământ, ce mai!

Dacă eşti om, nu animal, dacă termenul „omenie” are sens pentru tine, nici măcar nu aştepţi să pretindă părinţii să-i ajuţi, o faci, în limita posibilităţilor, evident, din proprie iniţiativă şi cu dragă inimă. Pentru că ţi se frânge inima când îţi vezi un părinte în suferinţă.
Dacă poţi să zici „mamă/tată, n-ai avut discernământ şi n-ai bani, crapă dracului, că i-o nu-s obligat(ă) să-ţi port de grijă”, nu eşti om. Nu eşti nici măcar câine, eşti monstru – negru în cerul gurii.  O întrupare a egoismului feroce şi a nesimţirii. Pe lângă tine, ăia care-şi abandonează dulăul sau motanul bătrân pe marginea şoselei sunt îngeri.

Şi, sigur, la 40 de ani, când eşti sănătos şi în putere, e uşor să spui :”Nu-ţi poţi plăti azilul? S-a inventat eutanasierea.”  E interesant de ştiut ce-o să spui peste vreo 30 de ani, când o să-ţi simţi sufletul tânăr şi încă dornic de viaţă într-un trup îmbătrânit.

Ce bine era pe vremea lu’ Ceaşcă…

Standard

Alo, TFL-iştilor (ce-mi place prescurtarea asta, sună, aşa… a terfeloagă) şi voi, luptătorilor pentru viaţă, sau cum vă place să vă ziceţi, ştiţi voi, drăgălaşilor, ce bine era p-aici până-n ’89, în epoca aia de aur?

Păi, primo, avorturile erau strict interzise. Se pedepseau cu închisoarea sau, tacit, cu moartea dacă nu spuneai cine ţi-a fost complice la măcelărirea ovulului fecundat.

Secundo, nu construia nimeni catedrale, ba chiar erau dărâmate biserici. Iar ăia care totuşi construiau vreuna o făceau mică şi din lemn, nene, că ştiau ei de p-atunci ce-i place Ălui de Sus!

Terţo, la măcelărie nu era carne, salamul avea soia din belşug… Trai nineacă pentru vegetarieni! Şi pentru raw vegani, că tătucul protector al sănătăţii poporului oprea gazele.

Ca să nu mai zic că ştia că iarna nu-i ca vara, nu te lăsa să umbli cu maşina personală ca să te-mpotmoleşti pe drumul mare. Sau că proştii veneau degeaba la votare, că nu se lua nimeni după votul lor de imbecili. Şi câte şi mai câte, da’ n-am timp acu’ pentru toate…

Aşa că, dragi tineri progresişti, nu vă mai învinuiţi părinţi şi bunicii fără dinţi că-s nostalgici. Învinuiţi-i că n-au împiedicat uciderea neînţelesului binefăcător al naţiei, cu tot cu „sinistra lui soţie”! Ruşinică, bă, boşorogilor!

P.S. OK, n-am stil la pamflete, da’ promit că mai exersez. 😛

 

Nu se face

Standard

Dacă eşti ateu, eşti. Aici şi acum, nu te condamnă nimeni pentru asta. Dar nu se face să iei în râs credinţa altora, cel puţin nu într-un spaţiu virtual public, în care se înscriu postările tale publice de pe facebook.

Numai homosexualii au drepturi, creştinii nu?

Alipiri facebook-iste

Standard

#

Şi, apropo, voi, ăştia cu „pune pe peretele tău/distribuie dacă ai/ai avut/ai făcut/ai văzut…”, nu ne mai mânjiţi ecranele repetând dulcegării de nici două parale. Măcar scoateţi unele din tărtăcuţele personale, că altminteri o să vi se scofâlcească şi tot o să vă plouă în gât până la urmă!

Şi cât de cretin trebuie să fii ca să nu bagi de seamă că-n toate tipăriturile (cărţi, reviste, ziare, etichete de borcan şi alte alea) între virgulă/punct şi cuvântul următor e un spaţiu? Spaţiu liber, da? 😛

Cenzură feisbuchistă

Standard

Eu nu mă duc la vot. Fiindcă, în ţara asta, în sfera politică activează numai leprele, şi încă nu m-am prins care dintre ele reprezintă răul cel mai mic.

Dar tot lepre sunt şi ăia care pun problema aşa:

Deci aici până la a le băga mâna în gât sau chiar cuţitul în piept ălora cu opinii politice diferite de ale tale nu e un pas prea mare.

Cu alte cuvinte, unora le place democraţia numai când e toată lumea de aceeaşi părere cu ei.