Arhive pe categorii: subiecte fierbinţi

Nţ!

Standard

culeasă pe de Facebook

Ţin să contrazic această minunăţie, referitoare, după cum aţi ghicit, la aşa-numitul caz Caracal.

Hai să fim serioşi! În lume, sau doar în colţul nostru de lume, îşi găsesc zilnic sfârşitul, de moarte bună sau cruntă, o grămadă de oameni. În afară de apropiaţii răposatului, intră cineva în doliu, suferă cineva cu adevărat? Am înnebuni dacă am plânge de mila tuturor semenilor noştri care pier, sau fie şi numai de a acelora care mor „cu zile”.

Revenind la cazul Caracal, în ţara noastră de hahalere, hoţi, ciubucari şi oportunişti*, ipocriţii (aia mai naivi din fire) preferă să-şi ascundă sub masca doliului  revolta şi neliniştea. Sunt revoltaţi fiindcă s-au convins,  încă o dată, că, aşteptând să te salveze oamenii legii, ai tot timpul să te duci liniştit de râpă. Şi sunt neliniştiţi fiindcă li s-a spulberat, pesemne definitiv, deşarta iluzie că, in patria nostra, unde multae silvae nu mai sunt, ei şi copiii lor se află în siguranţă. Sau, mult mai rău decât jelirea propriilor iluzii pretinzând că plângi o biată copilă, altă categorie de ipocriţi pozează în suflete îndoliate doar ca să poată da, ostentativ scandalizaţi, vina pe acea parte a eşichierului politic pe care nu o au la ficaţi.

Cei etichetaţi drept neoameni sunt doar de o sinceritate brutală. Eu îi prefer. Măcar spun mereu, fără menajamente, în ce ape se scaldă.


* Avem şi destui oameni cumsecade, dar stau în banca lor şi aportul pe care şi-l aduc la influenţarea climatului general e neglijabil.

Reclame

Cred…

Standard

Cred că vremea aia a venit. 😦
Nebunia are mai multe nume, dar primele două care îmi vin în minte sunt aşa-numita corectitudine politică şi promovarea obsedantă a comunităţii LGBT. Câte ceva despre asta găsiţi aici.

La păscut

Standard

Dintre numeroşii indivizi care ne trimit  zilele astea să paştem fericiţi, iată şi unul care, la mişto sau nu, ne arată şi ce să paştem:

Dragi ierbivori, oare nu v-aţi uitat niciodată într-un calendar bisericesc? Sau v-aţi uitat ca mâţa în calendar şi n-aţi remarcat că acolo scrie „Sfintele Paşti”, nu „Sfântul Paşte”?

Până la finele anului de graţie 1989, când singuri tălâmbi care se puteau exprima necenzuraţi „pe sticlă” şi, în general, în public erau răposatul Ceaşcă şi „sinistra lui soţie” (două „genii” care n-ar fi pomenit de „cele sfinte” nici în ruptul capului), n-am auzit spunându-se „Paşte” decât sub forma „Paştele mă-tii”.

Acum, de când ne-am pricopsit cu o uneori greşit înţeleasă libertate a cuvântului, „Paşte” s-a băgat în dicţionarele limbii române, căci limba, singura chestie, după părerea mea, eminamente democratică, adoptă mai curând sau mai târziu părerea majorităţii, adică a prostimii, şi evoluează din greşeală în greşeală. Tocmai aici, unde cred că n-ar strica, nu s-a adoptat corectitudinea politică;  minoritatea care nu-şi bate joc de propria limbă nu e băgată în seamă decât ca să fie înjurată de agramaţi şi de inculţi.

Oricum, n-o să mă pun eu de-a curmezişul evoluţiei! Paşte fericit, cititorule, precum în bancul blogărit azi aici.

Mă bucur

Standard

Mă bucur că în ţara asta există şi oameni care gândesc cu capul lor, nu se lasă orbiţi de ura viscerală (cum bine i-a zis cineva, undeva) împotriva unei tabere politice, ură care ni se inoculează cu neruşinare, ca şi corectitudinea politică (şi de care prea multe persoane pe care le crezusem în stare să priceapă cât de cât dedesubturile lumii se lasă contaminate).

Reacţie

Standard

Am văzut asta:

M-a deranjat, şi i-am adăugat comentariul ăsta:

Diferenţe există, dar nu în halul ăsta. Aici e comparată extrema de jos dintr-o parte cu extrema de sus din cealaltă (ca să nu mai zic că şi România face în prezent parte din UE. 😛 )
Eu şi bărbatul meu avem pensii relativ modeste, dar nu arătăm ca în poza din stânga. Cunosc şi o grămadă de pensionari de la ţară care nu arată aşa. Nici socrii mei, care trăiau dintr-o singură pensie, nu arătau ca în poza aleasă.
Nu zic că nu există şi astfel de pensionari, dar sunt excepţii, nu sunt semnificativi pentru o întreagă categorie socială.
Iar astfel de poze sunt manipulatoare, întărâtă aiurea. Şi nu cred că de asta e nevoie. Reţeta „ciorbei” e măsluită.

Presupun că nu e cel mai potrivit comentariu la postarea unei foste colege de serviciu, dar… je m’en fiche. În traducere liberă: mi se fâlfâie.

COMPLETARE:
Poza din stânga e făcută în Macedonia. O găsiţi aici.

Să râdem sau…?

Standard

ACTUALIZARE (25.10.2018)

Postarea de pe facebook nu mai e publică. Îmi permit s-o  redau mai jos cu copy-paste (oricum circulă de multă vreme de la o căsuţă de e-mail la alta).

Jocul de sah in occident

„Predau șah la mai multe școli dintr-o metropolă occidentală.

Am mereu cu mine o tablă de demonstrație, pe care arăt copiilor funcția diferitelor piese și explic regulile de mutare.
Copiii, majoritatea între 7 și 10 ani, băieți și fete, de toate etniile și culorile, majoritatea înscriși la șah de gura părinților.

– Deci, copii, la șah avem 16 piese albe și 16 negre. Albul mută primul și…
Un băiețel mai închis la culoare întrerupe:
– E întotdeauna așa? Albul mută mereu primul?
– Da, răspund eu și vreau să continui. Și putem să mutăm ori un pion ori…
– Nu e corect, întrerupe un altul. Ar trebui să mute amândoi primii. Sau negrul să mute primul, că au fost mereu persecutați în istorie…
– Așa e regula, cineva trebuie să mute primul, albul e doar o culoare oarecare, nu e nimic superior, haideți să trecem mai departe. Așadar, cea mai importantă piesă de la jocul de șah este regele…
Clasa murmură. O fetiță ridică mână.
– Mama mi-a zis că regina e cea mai importantă piesă.
– Nu chiar, zic eu cu blândețe, regina e și ea foarte importantă, de fapt, ca să știți, regina este cea mai puternică piesă din joc….
Copiii par mulțumiți cu asta, mai ales fetele afișează un zâmbet de satisfacție.
– Regina e foarte puternică pentru că poate juca la fel ca tura și ca nebunul.
Fetele protestează.
– Cum puteți spune că o regină mută la fel ca un nebun? Dvs jigniți femeile!
– Nu, dragii mei, așa este jocul. Nebunul este această piesă (o arăt) care merge mereu strâmb, adică în diagonală.
– Nebun este un cuvânt urât. Nu trebuie să râdem de cei cu dizabilități mentale.
– Bun, dacă nu vă place „nebun”, să știți că în engleză se cheamă „episcop”, ca la biserică. Putem să îi spunem „episcop”.
Alte proteste.
– Dumneavoastră ne vorbiți acum de religie, aici este o școală laică.
– Ok, Ok, încerc să îi calmez, atunci păstrăm numele de nebun. Sau mai bine, bufon. Nebunul era în trecut bufonul care făcea regii și reginele să râdă. Așa e bine? O să îi spunem bufon.
Copii se calmează. Mergem mai departe.
– Cum spuneam, chiar dacă regina e cea mai puternică piesă, totuși regele e cel mai important, pentru că dacă se pierde regele, s-a terminat partida, ai pierdut. Uite, regele este această piesă, care are o cruce pe coroană.
– Crucea este semn religios. De ce nu are o semilună? Sau nici un semn? Cred că ar trebui să îi scoatem crucea, ca să nu ofensăm pe cei de altă religie. Așa am învățat la orele de educație civică.
– Cine se ofensează? Mă uit prin clasă și văd un băiat cu figură orientală. Mohamed, așa te cheamă, da? Te simți ofensat de această cruce de pe capul regelui?
Băiețelul mă privește aiurit.
– Ce înseamnă ofensat, dom’ profesor?
– Ofensat înseamnă supărat. (Mă minunez de mine însumi, ce repede îmi găsesc sinonimele…). Este cum te simți atunci când un alt copil îți ia prăjitura sau jucăria favorită, poftim!
– Eu nu am prăjitură și nici jucărie. Sunt din Siria.
Trebuie să schimb vorba, discuția asta nu prevestește nimic bun.
– Așadar, regele…
– Există un singur rege? Întrerupe un băiețel blond.
– Unul pentru fiecare culoare. Unul negru și unul alb. La fel și cu reginele. Una albă și una neagră.
– Nu se poate să fie doi regi albi sau două regine albe? întrerupse iar o fată.
– Nu, zic eu categoric.
Un murmur de dezamăgire.
– Păi nu e corect. Noi știm că există și familii cu doi tați sau două mame. Ar trebui să se poată, nu e corect așa.
Încep să îmi pierd răbdarea.
– Uite, la șah este așa. Șahul s-a inventat într-o țară străină, acum foarte mult timp, și așa era pe atunci. Să trecem mai departe…
– Păi poate atunci erau mai înapoiați, și femeia nu avea drepturi, și nici cuplurile de același sex, dar acum nu mai este așa. Nu trebuie să mai existe discriminare.
Oftez. E cazul să trec să explic alte piese, care nu posedă sex, și nici religie. Regele cu cruce și regina m-au băgat în bucluc.
– Așa, deci, continuăm. O altă piese specială este calul. Calul are avantajul unic că poate sări peste alte piese. Un nebun – pardon bufon – nu poate avansa aici, la h3 (arăt pe tablă), dacă un pion îi blochează calea. În schimb, calul poate să sară direct de la g1 la f3. (arăt mișcarea).
– Deci numai calul poate face asta, să sară peste alte piese? copii sunt iarăși în blocaj. Dar nu e corect. Are un avantaj special. Nu este egalitate fața de celelalte piese.
– Da, așa este, zic eu încurcat, dar e normal să îi acordăm unele drepturi, pentru că este singurul animal din joc. Regele, regina, bufonii, pionii-sunt toți oameni, turnul este un obiect, calul este singurul animal. Trebuie să compenseze într-un fel.
– Așa da, se luminează copii.
– Dar, dom profesor-sare un alt băiat-nu e corect să exploatăm animalele, mai ales la război. Ele nu au nici o vină pentru conflictele între oameni.
Uff, ce lungă a devenit ora asta! Poate reușesc să scap cu o schimbare de nume, cum am făcut cu nebunul.
– Dacă nu vă place să îi spuneți cal, atunci îi spunem “cavaler”.
Copiii simt că e doar un truc.
– Dar cavaler e cineva călare pe un cal. Tot chinuim animalele.
Simt că explodez.
– Cal, cavaler, măgar, ce contează? Trebuie să îi spunem într-un fel! Avion e bine, că tot zboară peste ceilalți?
– Da, da! E bine așa. Avion e bine.
Și iată cum calul a ajuns avion. Trecem mai departe.
La explicarea capturii, a fost relativ simplu:
– Deci aici, în poziția asta, calul alb, adică avionul, a capturat, adică a luat prizonier un nebun, adică un bufon negru.
– Cum adică prizonier? Ce se întâmplă cu bufonul?
– Nimic, nu mai joacă mai departe. A plecat. A părăsit câmpul de bătălie.
– Aha, se luminează copiii – adică e un fel de refugiat.
-Refugiat! Perfect! Asta e cuvântul potrivit. Merci (nu mai am putere să lupt cu ei).
Ajungem în fine să povestim despre pioni.
– Ăștia mici, de aici din față, sunt pionii. Ei sunt un fel de soldați, care avansează în teritoriul inamic. Dacă ajung cumva pe ultima linie, se pot schimba în regină. Într-o partidă de șah, am putem avea – dacă toți pionii se schimbă în regină, 9 regine alba pe tablă.
Fetele se înfurie, fac gălăgie, iar băieții își ascund un zâmbet de satisfacție.
– Un singur rege și 9 regine??? Femeia nu-i egala bărbatului în acest joc, nu e frumos. Nu ne place șahul. Nu mai venim la orele dvs.
Soneria mă salvează.

Copiii își strâng caietele, băieții mă salută cu respect, fetele ies îmbufnate din clasă.
Întreb un băiat:
– Ce oră ați avut înainte de ora de șah?
– Am avut literatură și am discutat despre desenele animate ale lui Walt Disney. Doamna profesoară ne-a explicat cum Disney a fost rasist, islamofob și misogin. Albă ca Zăpada era albă, de ce în Aladin hoțului i se tăia mâna, în Lion King nu s-a prezentat nici un om african…

Acum înțeleg. Școala modernă care rescrie istoria. Nu contează ca în „Lion King” nu era deloc vorba despre oameni….Îmi strâng catrafusele și părăsesc școala. Mă bucur că lecția s-a terminat la timp. Tocmai urma să explic o poziție de mat în care albul ar fi sacrificat regina. Nu stiu dacă aș fi scăpat întreg….”

Autor: anonim

[preluare de la Parlog Cezar Mihai multumesc!]

Manipularea pentru to(n)ți sau Fereastra Overton

Standard

Eventual citiţi şi aici – e despre aceeaşi fereastră, cu alte cuvinte.

Mediocrul adevarat

besogon-overton-window

Cred că am pomenit de mai multe ori un banc despre homosexualitate, dar îndrăznesc să-l mai repet.

Un bătrân, abia ținându-se pe picioare, vine grăbit la serviciul pașapoarte.
– Vreau pașaport în regim de urgență, ca să plec cât mai repede din țară.
– Păi n-aveți nevoie de pașaport în Europa.
– Europa e prea aproape… vreau să mă duc la capătul lumii.
– Da’ de ce?
– Nu sunt de acord cu politica față de homosexuali!
– Cum așa?
– Pe vremea lui Antonescu îi împușcau. Gheorghiu-Dej îi băga la pușcărie. Ceaușescu îi închidea la balamuc. Acum, după revoluție, i-au lăsat în pace și le-au dat drepturi.
– Și-atunci?
– Mi-e teamă să nu devină OBLIGATORIU…

Nu o dată mi-a trecut prin minte gândul că e PREA adevărat ca să nu aibă și un substrat teoretic.
Zilele trecute l-am auzit pe celebrul regizor și actor rus Nikita Mihalkov, prezentând…

Vezi articolul original 1.399 de cuvinte mai mult

O, tempora! O, mores!

Standard

Retrograd sau nu, se pare că, în articolul ăsta, Aldus a păcătuit dând dovadă de un optimism exagerat. Fără doar şi poate, „omul de rând” a pus botul la faza cu boicotul.

O pornim aşadar în marş voios către lumea corectitudinii politice, lăsând în urmă obtuza normalitate. Mergem spre locul unde „un băiat iubea un băiat” e o poveste înduioşătoare – aşa cum nu e, de exemplu, tradiţionala noastră capră cu trei iezi, o chestie violentă, nocivă pentru bieţii copii.
Muie Creangă!
Desigur că, în poveştile viitorului, Făt-Frumos n-o să-l mai omoare pe zmeu, o să-l ia în căsătorie. Îi vor înfia pe cei şapte pitici,  devenind o familie încântătoare, iar Ileana Cosânzeana se va consola unindu-şi cu acte în regulă destinul cu al Albei ca Zăpada. Poate că ele le vor înfia pe fetiţa cu chibriturile şi pe Scufiţa Roşie.

Evident că şi la şcoală va fi cu mult mai bine. În locul hulitelor ore de religie, copiii vor avea parte de ceva cu mult mai… colorat.

Şi li se va explica, fireşte, că Biblia e o colecţie de minciuni sfruntate care mustesc de violenţă, spre deosebire de mitul celor trei androgini, care e, de fapt, sublima realitate.