N-am văzut Supergirl. Şi nici n-am de gând, fiindcă am văzut aici trailer-ul şi bucăţica din comentarii.
Nu e nevoie să văd mai mult, sau să citesc păreri şi recenzii. Serialul e aceeaşi Mărie cu altă pălărie: Măria sa Superman, acum cu fustă roşie. Şi-a făcut, dragul de el, operaţie de schimbare de sex, dar şi-a păstrat ochelarii din alter ego-ul de pămpălău, masca la care apelează pentru inducerea în eroare/oroare a răufăcătorilor – şi nu numai.
O fi repetiţia „mater studiorum”, dar nu e bine-venită peste tot. Şi e trist când acolo unde n-are ce căuta e pusă nu de vreun [prim] ministru agramat, ci de un editor & scriitor:
O să ziceţi că e o simplă scăpare. Foarte posibil, dar, spre deosebire de discursurile publice, postările de pe FB se pot corecta.
Şi nu e singura scăpare, căci pe ilustraţia de pe coperta cărţii titlul sună altfel:
Cum pot fi unii atât de bătuţi în cap încât să creadă şi să distribuie aşa ceva?
Data trecută când s-a petrecut „minunea” – în 2012 – am găsit aberaţia pe peretele feisbuchit al unei profesoare de matematică (bătrână, sărită de 50 de ani).
Asta-i poezia modernă – sponsorizată… logoree fără majuscule, fără semne de punctuaţie, ruptă la nimereală ca să se-ntindă pe mai multe rânduri ce se vor versuri.
Căcat cu mac.
Lumea a luat-o razna.
Din partea mea… ducă-se! Mă bucur că-s bătrână şi-am prins şi vremuri mai bune. Prin astea de-acum vă urez drum bun vouă, ăstora mai tineri. Atenţie, cad pietre din cer şi-s gropi pe unde n-ai crede nici în ruptul capului că există! Deşi… se pare că vă place să daţi din lac în puţ.
Distracţie plăcută. Mie mi-e silă până şi să mai scriu aici. (Poate mi-o trece – sila -, poate nu…)
Mno, bunule Sönke-Nissen-Koog, dacă asta ţi-e părerea despre numitul facebook, de ce ‘zda mă-sii îl bântui zilnic, umplându-l cu tot ce găseşti prin puţul gândirii personale? De ce nu treci matale la mângâiat pisici şamd?
Simplul fapt că i-a venit cuiva ideea asta e îngrijorător.
Oare această Mona-Lisa şi alţii la fel de „open-minded” ca ea nu-şi dau seamă că e vorba de ceva similar cu a propune să ne radem toţi în cap ca să nu sufere ăia care-au chelit? Sau să umblăm toţi în cârje ca să nu fie afectaţi infirmii?
Una e să acceptăm minorităţi de genul transsexualilor, şi cu totul alta să schimbăm modul de viaţă al majorităţii. Înţelegerea şi acceptarea trebuie să vină din ambele părţi, nu doar dinspre majoritate către minoritate.
Cum putem să mai vorbim despre democraţie când vrem să transformăm excepţiile în reguli?
Constat că la „cârmele” acestui popor stau exact indivizii pe care-i merită grosul populaţiei.
Cât de greu e să observi că-n toate tipăriturile virgula e lipită de cuvântul din faţa ei, nu de ăla care urmează după ea? Şi că între punct şi cuvântul din spatele lui trebuie să existe spaţiu? Şi că rândurile nu încep niciodată cu o virgulă?
Cum poţi să te plângi că te conduc nişte proşti, când tu eşti tăntălăul care scrie şi/sau distribue aşa ceva?!
Cum e turcul, şi pistolul!
Cât despre despre „cârme”, da, sunt cel puţin două. Un „cârmaci” trage hăis şi altul cea. Sau, deh, merg pe căi paralele. Pe culmi paralele! Între care e prăpastia unde ne bălăcărim unii pe alţii noi ăştia, cârmuiţii, ţinând fiecare isonul cârmuitorului preferat. Dacă suntem destul de proşti ca să ne placă vreunul.
