„Poieţii” noştri

Standard

Asta-i poezia modernă – sponsorizată… logoree fără majuscule, fără semne de punctuaţie, ruptă la nimereală ca să se-ntindă pe mai multe rânduri ce se vor versuri.

Căcat cu mac.

Lumea a luat-o razna.

Din partea mea… ducă-se! Mă bucur că-s bătrână şi-am prins şi vremuri mai bune. Prin astea de-acum vă urez drum bun vouă, ăstora mai tineri. Atenţie, cad pietre din cer şi-s gropi pe unde n-ai crede nici în ruptul capului că există! Deşi… se pare că vă place să daţi din lac în puţ.

Distracţie plăcută. Mie mi-e silă până şi să mai scriu aici. (Poate mi-o trece – sila -, poate nu…)

Reclame

Tranca-fleanca

Standard

Mno, bunule Sönke-Nissen-Koog, dacă asta ţi-e părerea despre numitul facebook, de ce ‘zda mă-sii îl bântui zilnic, umplându-l cu tot ce găseşti prin puţul gândirii personale? De ce nu treci matale la mângâiat pisici şamd?

Nebunie curată

Standard

Simplul fapt că i-a venit cuiva ideea asta e îngrijorător.

Oare această Mona-Lisa şi alţii la fel de „open-minded” ca ea nu-şi dau seamă că e vorba de ceva similar cu a propune să ne radem toţi în cap ca să nu sufere ăia care-au chelit? Sau să umblăm toţi în cârje ca să nu fie afectaţi infirmii?

Una e să acceptăm minorităţi de genul transsexualilor, şi cu totul alta să schimbăm modul de viaţă al majorităţii. Înţelegerea şi acceptarea trebuie să vină din ambele părţi, nu doar dinspre majoritate către minoritate.

Cum putem să mai vorbim despre democraţie când vrem să transformăm excepţiile în reguli?

Cum e turcul, şi pistolul

Standard

Constat că la „cârmele” acestui popor stau exact indivizii pe care-i merită grosul populaţiei.

Cât de greu e să observi că-n toate tipăriturile virgula e lipită de cuvântul din faţa ei, nu de ăla care urmează după ea? Şi că între punct şi cuvântul din spatele lui trebuie să existe spaţiu? Şi că rândurile nu încep niciodată cu o virgulă?

Cum poţi să te plângi că te conduc nişte proşti, când tu eşti tăntălăul care scrie şi/sau distribue aşa ceva?!

Cum e turcul, şi pistolul!

Cât despre despre „cârme”, da, sunt cel puţin două. Un „cârmaci” trage hăis şi altul cea. Sau, deh, merg pe căi paralele. Pe culmi paralele!  Între care e prăpastia unde ne bălăcărim unii pe alţii noi ăştia, cârmuiţii, ţinând fiecare isonul cârmuitorului preferat. Dacă suntem destul de proşti ca să ne placă vreunul.

De gustibus

Standard

Aţi purta aşa ceva?

Eu nu. M-aş simţi ca o sorcovă.

Resorturile tâmpirii

Standard

„Mâncarea în resorturi e multă și variată. Ca și băutura. Prea multă și prea variată.“

Când citesc aşa ceva nu pot să nu-mi imaginez tot felul de arcuri (mai multe ca-n poza de alături, pe care-am găsit-o aici), cu tot felul de mâncăruri şi băuturi revărsându-li-se printre spire. Îmi pare rău că n-am talent la desen, ca să pot completa imaginea.

Cât de troglodit trebuie să fii, ca să nu ştii ce înseamnă „resort“ în româneşte?

Şi cum de se înmulţesc troglodiţii precum ciupercile după ploaie?

Mama zicea despre generaţia mea că e una de inculţi. Oare s-o fi gândit că se aplică şi-aici vorba aia, „capra sare masa şi iada sare casa“? Iada care vrea s-arunce cultura generală la gunoi:

Din ciclul „Ne batem joc de păsări, de iubire şi de mare”

Standard

La asta m-am dus cu gândul după ce am citit „Luni de fiere” (Pascal Bruckner).

Într-o discuţie despre cartea în cauză, m-aş mulţumi să zic că optez pentru un studiu al problemelor cuplului modern bazat pe serialul „Californication„. Prefer comediile.

O pijama, două pijamale, câte pijamale?

Standard

„E la fel de naivă ca tine. Şi ca mine. Şi poartă aceleaşi pijamale verzi.”

Ea, naiva, nu poartă o singură pijama. Poartă mai multe, toate verzi, una peste alta. „Papa cu-a lui trei coroane puse una peste alta”… Fata cu trei pijamalele puse una peste alta… Trei, două, patru, câte…? Ghici, ghicitoarea mea.

Sunt rea. Poate că le purta pe rând. Poate că e licenţă poetică, gen „cu-a lui trei coroane”. Poate…

„Cumplit meşteşug de tâmpenie”

Standard

Da, ştiu, sunt unii – bizar de mulţi – care nici nu şterg pagina „about” din dotare, nici n-o modifică, scriind ceva despre ei înşişi sau despre blogul respectiv. Să zicem că asta se cheamă indolenţă.

Dar când vin alţii şi umplu de like-uri o exemplificare existentă pe fiecare blog wordpress nou născut, cum se cheamă?