Nţ!

culeasă pe de Facebook

Ţin să contrazic această minunăţie, referitoare, după cum aţi ghicit, la aşa-numitul caz Caracal.

Hai să fim serioşi! În lume, sau doar în colţul nostru de lume, îşi găsesc zilnic sfârşitul, de moarte bună sau cruntă, o grămadă de oameni. În afară de apropiaţii răposatului, intră cineva în doliu, suferă cineva cu adevărat? Am înnebuni dacă am plânge de mila tuturor semenilor noştri care pier, sau fie şi numai de a acelora care mor „cu zile”.

Revenind la cazul Caracal, în ţara noastră de hahalere, hoţi, ciubucari şi oportunişti*, ipocriţii (aia mai naivi din fire) preferă să-şi ascundă sub masca doliului  revolta şi neliniştea. Sunt revoltaţi fiindcă s-au convins,  încă o dată, că, aşteptând să te salveze oamenii legii, ai tot timpul să te duci liniştit de râpă. Şi sunt neliniştiţi fiindcă li s-a spulberat, pesemne definitiv, deşarta iluzie că, in patria nostra, unde multae silvae nu mai sunt, ei şi copiii lor se află în siguranţă. Sau, mult mai rău decât jelirea propriilor iluzii pretinzând că plângi o biată copilă, altă categorie de ipocriţi pozează în suflete îndoliate doar ca să poată da, ostentativ scandalizaţi, vina pe acea parte a eşichierului politic pe care nu o au la ficaţi.

Cei etichetaţi drept neoameni sunt doar de o sinceritate brutală. Eu îi prefer. Măcar spun mereu, fără menajamente, în ce ape se scaldă.

---

* Avem şi destui oameni cumsecade, dar stau în banca lor şi aportul pe care şi-l aduc la influenţarea climatului general e neglijabil.

Reclame

Cred…

Cred că vremea aia a venit. 😦
Nebunia are mai multe nume, dar primele două care îmi vin în minte sunt aşa-numita corectitudine politică şi promovarea obsedantă a comunităţii LGBT. Câte ceva despre asta găsiţi aici.

La păscut

Dintre numeroşii indivizi care ne trimit  zilele astea să paştem fericiţi, iată şi unul care, la mişto sau nu, ne arată şi ce să paştem:

Dragi ierbivori, oare nu v-aţi uitat niciodată într-un calendar bisericesc? Sau v-aţi uitat ca mâţa în calendar şi n-aţi remarcat că acolo scrie „Sfintele Paşti”, nu „Sfântul Paşte”?

Până la finele anului de graţie 1989, când singuri tălâmbi care se puteau exprima necenzuraţi „pe sticlă” şi, în general, în public erau răposatul Ceaşcă şi „sinistra lui soţie” (două „genii” care n-ar fi pomenit de „cele sfinte” nici în ruptul capului), n-am auzit spunându-se „Paşte” decât sub forma „Paştele mă-tii”.

Acum, de când ne-am pricopsit cu o uneori greşit înţeleasă libertate a cuvântului, „Paşte” s-a băgat în dicţionarele limbii române, căci limba, singura chestie, după părerea mea, eminamente democratică, adoptă mai curând sau mai târziu părerea majorităţii, adică a prostimii, şi evoluează din greşeală în greşeală. Tocmai aici, unde cred că n-ar strica, nu s-a adoptat corectitudinea politică;  minoritatea care nu-şi bate joc de propria limbă nu e băgată în seamă decât ca să fie înjurată de agramaţi şi de inculţi.

Oricum, n-o să mă pun eu de-a curmezişul evoluţiei! Paşte fericit, cititorule, precum în bancul blogărit azi aici.

Mă bucur

Mă bucur că în ţara asta există şi oameni care gândesc cu capul lor, nu se lasă orbiţi de ura viscerală (cum bine i-a zis cineva, undeva) împotriva unei tabere politice, ură care ni se inoculează cu neruşinare, ca şi corectitudinea politică (şi de care prea multe persoane pe care le crezusem în stare să priceapă cât de cât dedesubturile lumii se lasă contaminate).

Vorbe

Am selectat cele de mai sus de aici; şi nu pot zice că nu exprimă adevăruri.

Reacţie

Am văzut asta:

M-a deranjat, şi i-am adăugat comentariul ăsta:

Diferenţe există, dar nu în halul ăsta. Aici e comparată extrema de jos dintr-o parte cu extrema de sus din cealaltă (ca să nu mai zic că şi România face în prezent parte din UE. 😛 )
Eu şi bărbatul meu avem pensii relativ modeste, dar nu arătăm ca în poza din stânga. Cunosc şi o grămadă de pensionari de la ţară care nu arată aşa. Nici socrii mei, care trăiau dintr-o singură pensie, nu arătau ca în poza aleasă.
Nu zic că nu există şi astfel de pensionari, dar sunt excepţii, nu sunt semnificativi pentru o întreagă categorie socială.
Iar astfel de poze sunt manipulatoare, întărâtă aiurea. Şi nu cred că de asta e nevoie. Reţeta „ciorbei” e măsluită.

Presupun că nu e cel mai potrivit comentariu la postarea unei foste colege de serviciu, dar… je m’en fiche. În traducere liberă: mi se fâlfâie.

COMPLETARE:
Poza din stânga e făcută în Macedonia. O găsiţi aici.

Îndemn

Prin fruntea ţării sunt unii care n-au prea dat pe la şcoală. Sau au trecut pe-acolo ca gâsca prin apă.

Păi şi voi, ceilalţi, care ştiţi să scrieţi, să citiţi, să socotiţi (cu ordinea operaţiilor inclusă), vorbiţi engleza şi alte limbi străine de parcă le-aţi fi supt la pachet cu laptele mamei şi aţi băgat la  cap câte-n lună şi în stele, ce păziţi? Jos critica, că la asta suntem buni cu toţi, sus posteriorul din fotoliu şi marş în politică! Faceţi un partid doxat, cu zero „penali”, agitaţi-vă, candidaţi!

Hai la lupta cea mare, doct cu doct să vă uniţi,
Un partid „cu carte” să ne făuriţi!

Întrebare

Dacă n-ar exista poza, oare câte like-uri ar primi „poezia”?

Explicaţie

Da, ştiu, am spus „pa” şi sunt tot aici.

M-am răzgândit.  Oricât de rar l-aş vizita (şi oricât de puţini alţi vizitatori ar atrage), am nevoie  de un fief al sincerităţii mele brutale.

„Cumplit meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte!”