Arhive pe etichete: cizma scriitoare

Ia-ţi rădăcinile şi umblă!

Imagine

Anunțuri

Prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul

Standard

Personajului numit Elena, care poluează cu comentariile sale idioate mai multe bloguri, i se potriveşte de minune zicala „prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul”. Şi e greu s-o treci cu vederea, fiindcă o prostie atât de crasă sare-n ochi de la o poştă.

Nu pricep de ce o suportă posesorii blogurilor respective, mai ales după ce îi scoate din sărite mâzgălindu-le spaţiul virtual cu „poeziile” ei. Dar fiecare e liber să facă la el acasă ce vrea. Şi, în virtutea acestui drept, dacă respectiva creatură ajunge cumva pe-aici, îi atrag atenţia să nu se ostenească să comenteze, fiindcă toate comentariile îi vor fi şterse fără a fi citite. Dacă vrea drept la replică să-şi facă blog, că e simplu chiar şi pentru tâmpiţi şi, vorba aia, „gratis, mamă soacră„.

Dame

Standard

Cunoaşte cineva vreo damă din piele naturală? Dar vreuna din blugi?

Drept este că, în apărarea prescurtătorului certat cu logica, s-ar putea zice că din piele naturală suntem toate – la exterior.
Dar, chiar luând-o aşa, mocasinii ar fi trebuit să fie pentru dame. Punct.  Dacă-s numai pentru alea din piele naturală, se cheamă că mai există şi altele, cu exteriorul din altceva.
Adică din blugi, fireşte! 😛

Din greşeală în greşeală spre victoria finală!

Standard

Pe vremea mea se zicea „îmi place cum rezolvă cafeaua totul”.

Dar, fireşte, eu sunt o fosilă, iar aşa-numita „mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim” evoluează, minunata de ea…

   

Alipiri facebook-iste

Standard

#

Şi, apropo, voi, ăştia cu „pune pe peretele tău/distribuie dacă ai/ai avut/ai făcut/ai văzut…”, nu ne mai mânjiţi ecranele repetând dulcegării de nici două parale. Măcar scoateţi unele din tărtăcuţele personale, că altminteri o să vi se scofâlcească şi tot o să vă plouă în gât până la urmă!

Şi cât de cretin trebuie să fii ca să nu bagi de seamă că-n toate tipăriturile (cărţi, reviste, ziare, etichete de borcan şi alte alea) între virgulă/punct şi cuvântul următor e un spaţiu? Spaţiu liber, da? 😛

O nouă descoperire a apei calde

Standard

Mda, poate nu ştiaţi, timpul trece, trupul îmbătrâneşte, sufletul nu, şi ce dacă? E ultra-super-ok, dacă şi numai dacă nu ne lăsăm visele să piară. Tango! 😛
Platitudini într-un articol care îi smulge muieretului feisbuschist suspine admirative şi felicitări (sincere sau nu). Eu am remarcat doar cuvântul „chip”, repetat de n-şpe ori, de nu mai e chip (sic!) să scap de el, îmi tot răsună în urechi. Fireşte, repetiţia poate fi figură de stil, dar în toate există o măsură, nu? O fi oare nevoie de un articol care să spună şi asta în fel şi chip (sic!)? 😛

Nu pierdeţi logica pe drum

Standard

„În urma mea se aud zgomote. Eu ies pe treptele casei și îl văd pe EL ieşind, alb ca varul. I-a spus. Da, nu a luat-o în serios niciodată. Se credea stăpân pe tot, mai ales pe ea. M-a privit aparent, dar s-a dovedit că doar mi s-a părut. O frântură de conversaţie telefonică sparse încordarea aceea din mine…”

De dragul de a scrie poetic, metaforic, etc, şamd, bla, bla, bla unii pierd logica pe drum: „m-a privit aparent”! Ei, nu mai spune! Pe româneşte se zice, de exemplu, „am avut impresia că m-a privit, dar aparenţele înşeală”. Sau oricum altcumva, numai „m-a privit aparent” nu.

Şi amestecul timpurilor verbelor nu-i figură de stil, credeţi-mă şi hotărâţi-vă la ce timp povestiţi:

  • la prezent: „se aud zgomote”, „ies pe treptele casei”, „îl văd”?
  • la perfectul compus: „m-a privit”, „s-a dovedit”, „mi s-a părut”?
  • la perfectul simplu: „sparse încordarea”?