De gustibus

Standard

Aţi purta aşa ceva?

Eu nu. M-aş simţi ca o sorcovă.

Reclame

Resorturile tâmpirii

Standard

„Mâncarea în resorturi e multă și variată. Ca și băutura. Prea multă și prea variată.“

Când citesc aşa ceva nu pot să nu-mi imaginez tot felul de arcuri (mai multe ca-n poza de alături, pe care-am găsit-o aici), cu tot felul de mâncăruri şi băuturi revărsându-li-se printre spire. Îmi pare rău că n-am talent la desen, ca să pot completa imaginea.

Cât de troglodit trebuie să fii, ca să nu ştii ce înseamnă „resort“ în româneşte?

Şi cum de se înmulţesc troglodiţii precum ciupercile după ploaie?

Mama zicea despre generaţia mea că e una de inculţi. Oare s-o fi gândit că se aplică şi-aici vorba aia, „capra sare masa şi iada sare casa“? Iada care vrea s-arunce cultura generală la gunoi:

Din ciclul „Ne batem joc de păsări, de iubire şi de mare”

Standard

La asta m-am dus cu gândul după ce am citit „Luni de fiere” (Pascal Bruckner).

Într-o discuţie despre cartea în cauză, m-aş mulţumi să zic că optez pentru un studiu al problemelor cuplului modern bazat pe serialul „Californication„. Prefer comediile.

O pijama, două pijamale, câte pijamale?

Standard

„E la fel de naivă ca tine. Şi ca mine. Şi poartă aceleaşi pijamale verzi.”

Ea, naiva, nu poartă o singură pijama. Poartă mai multe, toate verzi, una peste alta. „Papa cu-a lui trei coroane puse una peste alta”… Fata cu trei pijamalele puse una peste alta… Trei, două, patru, câte…? Ghici, ghicitoarea mea.

Sunt rea. Poate că le purta pe rând. Poate că e licenţă poetică, gen „cu-a lui trei coroane”. Poate…

„Cumplit meşteşug de tâmpenie”

Standard

Da, ştiu, sunt unii – bizar de mulţi – care nici nu şterg pagina „about” din dotare, nici n-o modifică, scriind ceva despre ei înşişi sau despre blogul respectiv. Să zicem că asta se cheamă indolenţă.

Dar când vin alţii şi umplu de like-uri o exemplificare existentă pe fiecare blog wordpress nou născut, cum se cheamă?

P[r]ost

Standard

„Ziceam în postul trecut că…” Aşa îşi începe cineva un articol (vechi) de pe un blog. Şi, luându-mă după data din antet, tare-am mai fost tentată să-ntreb, drept comentariu: „Adică în Postul Crăciunului?” Dar m-am abţinut.

Dubios

Standard

N-am nimic de împărţit cu personajul dubios în cauză – nimic mai mult decât are om sănătos la cap de împărţit cu un maniac impertinent care urlă în mijlocul unei pieţe.

Şi nu sunt în măsură să decid ce comentatori e sau nu cazul să primească alţii pe blogurile lor.

Totuşi ţin să atrag atenţia că un blog public e spaţiu public, o piaţă mai mult sau mai puţin centrală din oraşul virtual numit Internet, prin care ne preumblăm cu toţii. Şi că, cel puţin după părerea mea, acest oraş ar trebui ferit de poluare, adică ar fi de dorit să nu permitem, în acele locuri publice asupra cărora deţinem pe moment controlul, accesul unor persoane descrise de noi înşine ca în citatul de mai sus.

An nou fericit (cu prima sa doză de cârcotit)

Standard

Lipsesc diacriticele, virgulele (chiar nu mai ştie nimeni că substantivele la cazul vocativ se despart prin virgulă de restul propoziţiei/frazei?) şi semnele de exclamare, aşa că am trecut la corectări.

Când te ţii de cârcoteli lipsesc şi prietenii, aşa că am scos cuvântul în cauză.

Ei, lipseşte şi zăpada, dar împotriva Celui de Sus nu cârcotesc. Cârcotesc doar împotriva oamenilor rupţi de realitate – dar (pentru mine) ar fi fost complicat, dacă nu chiar imposibil, să scot zăpada de-aici. Şi – cine ştie? – poate c-o să ningă de anul nou pe vechi (sic!)…