Arhive pe categorii: bârfă

Întrebări de 100 de puncte

Standard

1. Apropo de afirmaţiile de mai sus, când iei speculaţiile din filme SF drept realitate, eşti idiot sau nebun?

2. „… o perioadă îndepărtată din istoria planetei, pe vremea când oamenii trăiau în Silicon Era”. Oops! – vorba românului. Să fi lipsit eu de la niscai lecţii de istorie?

Reclame

???

Standard

Păi, dacă eu nu-s toantă şi am înţeles bine că baba s-a măritat cu un moş, nu cu altă babă, de ce te-ntrebi tu, toanto, ce-ar avea de spus despre asta adepţii familiei tradiţionale?

Moş & babă =  bărbat & femeie, chiar dacă au ieşit din perioada de garanţie. 😛

O nouă descoperire a apei calde

Standard

Mda, poate nu ştiaţi, timpul trece, trupul îmbătrâneşte, sufletul nu, şi ce dacă? E ultra-super-ok, dacă şi numai dacă nu ne lăsăm visele să piară. Tango! 😛
Platitudini într-un articol care îi smulge muieretului feisbuschist suspine admirative şi felicitări (sincere sau nu). Eu am remarcat doar cuvântul „chip”, repetat de n-şpe ori, de nu mai e chip (sic!) să scap de el, îmi tot răsună în urechi. Fireşte, repetiţia poate fi figură de stil, dar în toate există o măsură, nu? O fi oare nevoie de un articol care să spună şi asta în fel şi chip (sic!)? 😛

De ce în văzul tuturor?

Standard

Mamei nu i se mai poate spune „la mulţi ani” decât în postări publice?

Şi fetiţa asta nu e singura care practică acest soi de… snobism, mulţi au ajuns să-şi felicite pe internet rudele cu care stau în aceeaşi casă! Da, ştiu, mititica aleasă pentru exemplificare era plecată din ţară, dar s-au inventat mesajele private. 😛

Poza şi ideea

Standard

Văzui poza:

cerseala

Şi aşa îmi veni ideea: dacă s-o întâmpla cumva să câştig la loto (că bani munciţi nu-i dau!) o s-o plătesc pe Lorena ca să scrie despre grandomania ei. 😈

Lupoaica dezgustătoare

Standard

Nenea ăsta are dreptate – după părerea mea – când spune „arunca mereu cu cacat in ventilator si apoi se da mare vedeta”.

Şi lupoiaca are dreptate când spune că există şi actori tineri buni şi foarte buni (habar n-am dacă ea se numără printre ăştia sau nu, că n-am văzut-o niciodată jucând), dar modul în care o spune, urarea din ultimul paragraf şi, mai ales, momentul în care şi-a ales să scrie pe tema asta nu pot decât să mă dezguste definitiv de cucoana al cărei argument suprem e limbajul scabros – presupun că, pe tastatura ei, literele P, U, L şi A/Ă/E sunt şterse de prea multele contacte cu degetele sale de divă pasionată/obsedată de felaţie.

Cât despre chestia asta:

„Pe vremea lor, tu, române, aveai un singur canal TV, TVR1, şi un cinema în oraş unde vedeai toate filmele comuniste produse de Româniafilm. În aceste filme, seriale, emisiuni de divertisment, jucau, evident, aceiaşi actori. Iar şi iar. Nu aveai de ales. Ştiai că Alain Delon era mai frumos decât Gigi Dinică, dar îl vedeai ultra rar, când se înduioşa partidul să mai lase un film străin în ţară”.

Asta a fost adevărat numai între 1981 şi 1989 inclusiv. Înainte vreme, când don’şoara Lorena era probabil de prea de puţin timp ejaculată de tac-su’ ca să-şi aducă aminte, la televizor chiar aveai ce vedea (pe numai 2 canale), nu te intoxica nimeni cu talk-show-uri de căcat şi cu telenovele pentru muieri retardate, ca acum, iar filmele străine reprezentau cam 80% din total; poate că n-or fi fost ultimele producţii lansate pe piaţă şi or fi fost cenzurate, dar erau, şi la TV, şi în cinematografe.  Care cinematografe erau numai unul per localitate doar pe la ţară sau în târgurile prea prăpădite. În Bucureşti, pe unde bântuiam eu, erau puzderie.

Şi că don’şoara Lorena nu mai ţine minte cum era pe-atunci nu-i bai, dar ar putea să mai întrebe şi ea prin stânga şi prin dreapta înainte de a o face pe atotştiutoarea.

Hm!

Standard

Mda, unii nu prea văd mai departe de lungul nasului.

Dar, drept este, duduia recunoaşte că e „stupidă”:

Dar mai zice şi că e maleabilă, că nu vrea să fie tranşantă, ca restul bloggerilor. Şi atunci cum se explică acest răspuns tranşant? 😛

În rest, sensibilităţi de domnişoară de pension la comentatoramator.wordpress.com, în „Gânduri”. (Nu apelez la aşa-numitele pingbacks ca să nu fiu acuzată că vreau să-mi fac trafic şi publicitate pe spezele „celebrităţilor”.)

Aaa, şi iată-l, în comentarii, şi pe acest „minunat” domn:

Mda, domnul nu s-a prins că problemele intervievatului nu se răsfrâng asupra intervievatorului decât dacă acesta din urmă o caută cu lumânarea, publicându-şi pe blog gândurile de mimoză sensibilă şi, mai ales, vorbind pe facebook de „căcatul de discuţie” despre plagiat, fapt din care omul trage (corect sau nu) concluzia că intervievatorul ia partea plagiatorului.