La păscut

Standard

Dintre numeroşii indivizi care ne trimit  zilele astea să paştem fericiţi, iată şi unul care, la mişto sau nu, ne arată şi ce să paştem:

Dragi ierbivori, oare nu v-aţi uitat niciodată într-un calendar bisericesc? Sau v-aţi uitat ca mâţa în calendar şi n-aţi remarcat că acolo scrie „Sfintele Paşti”, nu „Sfântul Paşte”?

Până la finele anului de graţie 1989, când singuri tălâmbi care se puteau exprima necenzuraţi „pe sticlă” şi, în general, în public erau răposatul Ceaşcă şi „sinistra lui soţie” (două „genii” care n-ar fi pomenit de „cele sfinte” nici în ruptul capului), n-am auzit spunându-se „Paşte” decât sub forma „Paştele mă-tii”.

Acum, de când ne-am pricopsit cu o uneori greşit înţeleasă libertate a cuvântului, „Paşte” s-a băgat în dicţionarele limbii române, căci limba, singura chestie, după părerea mea, eminamente democratică, adoptă mai curând sau mai târziu părerea majorităţii, adică a prostimii, şi evoluează din greşeală în greşeală. Tocmai aici, unde cred că n-ar strica, nu s-a adoptat corectitudinea politică;  minoritatea care nu-şi bate joc de propria limbă nu e băgată în seamă decât ca să fie înjurată de agramaţi şi de inculţi.

Oricum, n-o să mă pun eu de-a curmezişul evoluţiei! Paşte fericit, cititorule, precum în bancul blogărit azi aici.

Reclame

Comentariile nu sunt permise.